Cine a plătit cu adevărat ridicarea sancțiunilor asupra Siriei – și ce urmează în noul Orient Mijlociu?

Riyadh, Arabia Saudită – Încă din prima sa vizită externă după revenirea la Casa Albă, președintele Donald Trump a anunțat ridicarea sancțiunilor americane asupra Siriei. Sancțiunile, impuse inițial încă dinaintea regimului Assad în anii 1960, au fost consolidate în deceniile următoare, ducând la izolarea completă a regimului sirian. Aceste măsuri au atins apogeul în urmă cu doi ani, când regimul Al-Assad a colapsat economic, transformându-se, potrivit unei investigații a publicației The New Yorker, într-o rețea infracțională ce producea 80% din cantitatea globală de Captagon – un drog ilegal interzis în majoritatea țărilor încă din anii ’80.

Căderea regimului a fost accelerată de incapacitatea acestuia de a se susține financiar, în ciuda veniturilor de miliarde de dolari obținute din traficul de droguri. În acest context, ridicarea sancțiunilor apare nu doar ca o decizie strategică, ci și ca o etapă planificată în procesul de reconstrucție a unui nou stat sirian.

Prima vizită a lui Trump din al doilea mandat, la fel ca în 2017, a avut loc în capitala saudită Riyadh. Oficialii saudiți i-au solicitat în mod direct președintelui american această vizită, care a fost condiționată de o investiție de un trilion de dolari în economia americană. După confirmarea angajamentului de către Riad, Trump a acceptat cererea și a onorat vizita. A doua zi, autoritățile saudite au confirmat public că vor investi suma cerută.

În timpul vizitei, Trump a anunțat intenția de a ridica sancțiunile asupra Siriei. Prințul moștenitor Mohammed bin Salman a fost printre primii care și-au exprimat recunoștința – un gest urmat imediat de reacții favorabile din partea a numeroși sirieni care l-au creditat direct pentru acest pas istoric.

Trump a declarat că ridicarea sancțiunilor a venit în urma consultărilor cu lideri regionali precum bin Salman și președintele turc Recep Tayyip Erdogan. Potrivit unor analiști politici și jurnaliști, decizia era pregătită dinaintea prăbușirii regimului Assad, iar momentul anunțului a fost ales strategic, într-un cadru teatral, pentru a sublinia rolul cheie al liderului saudit.

Michael Wolff, în cartea sa Fire and Fury: Inside the Trump White House (2018), menționa deja apropierea lui Trump de bin Salman și influența sa în numirea acestuia drept prinț moștenitor. Trump vede în bin Salman un lider regional capabil să conducă noul Orient Mijlociu, în cooperare cu Mohammed bin Zayed din Emiratele Arabe Unite.

Această axă saudită-emerită conduce inițiativele de normalizare cu Israelul și redesenează harta geopolitică a regiunii, tăind influența Iranului și a regimului Khomeinist. Cu o prezență activă în Siria, Liban, Yemen și la granițele Israelului, Iranul a devenit ținta unor măsuri menite să-i limiteze expansiunea.

Ministrul saudit de externe a criticat în trecut Statele Unite pentru că au „predat” Irakul Iranului. Astăzi, însă, se vorbește despre reechilibrarea puterilor regionale. Sirienii și, în general, musulmanii sunniți, văd în această evoluție o oportunitate de a-și redobândi autonomia politică și de a ieși din cercul influenței șiite.

Totuși, această schimbare nu trebuie să însemne intrarea sub o altă formă de dominație, ci o colaborare echilibrată. Arabia Saudită joacă un joc diplomatic amplu între Rusia, China, Turcia și Qatar. Erdogan, considerat un lider abil, joacă un rol dublu – atât de partener, cât și de rival.

Viitorul rămâne incert, însă este clar că Donald Trump dorește ca influența regiunii să rămână sub controlul personal al lui bin Salman. Politica regională a SUA pare să se alinieze intereselor saudite, în timp ce Trump menține deschise canalele de dialog cu lideri precum Erdogan, mizând pe interese comune economice și strategice.

În acest context, Siria post-sanctiuni pare să intre într-o nouă eră – una în care fostele axe de putere sunt înlocuite de o reconfigurare complexă a alianțelor din Orientul Mijlociu.