Peste 2000 de victime ale comportamentului de răzbunare, „execuții pe teren” și lichidări, concentrate pe coasta siriană cu majoritate alauită

Începând cu 8 decembrie 2024, data căderii fostului regim dictator Bașar Al-Asad, regiunile de coastă ale Siriei au fost scena unor lichidări individuale și în masă, precum și a unor masacre cu caracter sectar, care au curmat viețile civililor, inclusiv ale femeilor și copiilor. Zona de coastă a cunoscut evenimente marcate de violență extremă.

Observatorul Sirian pentru Dreptul Omului a consemnat uciderea a 2.161 de persoane, care au fost omorâte, lichidate sau executate pe câmpurile de pe litoralul Siriei și în satele aparținând minorităților sectare din țară. Printre acestea se numără și masacrele documentate de Observatorul Sirian în luna martie, pe litoral. Iată distribuția victimelor de la momentul căderii regimului:

1- Latakia: 926

2- Tartus: 588

3- Hama: 422

4- Homs: 225

Aceste crime au fost intensificate în luna martie după ce o patrulă a Securității Generale a fost atacată cu focuri de armă de către membri ai fostului regim, în apropierea satului Beit Aana, din vecinătatea orașului de coastă Jableh. Ulterior, mai multe ambuscade coordonate au fost lansate împotriva forțelor de securitate în diverse puncte de-a lungul coastei, provocând moartea a zeci dintre acestea. Aceste atacuri, comise de susținători ai regimului Assad, nu au fost întâmplătoare. Din contră, ele au fost atent premeditate, organizate și finanțate de facțiuni irakiene loiale Iranului — stat acuzat, de altfel, că s-ar afla în spatele acestor ambuscade de pe litoral, într-o tentativă disperată de a readuce haosul într-o Sirie care nu mai gravitează în jurul sferei sale de influență în special după căderea regimului Bașar Al-Asad.

Totuși, ceea ce a urmat acestor atacuri a fost, din punct de vedere umanitar mai grav. Forțele noii administrații siriene, compuse din 16 facțiuni — unele dintre ele cunoscute pentru lipsa de disciplină și cu orientari extremiste— nu s-au limitat la respingerea ambuscadelor și a atacurilor lansate de susținătorii regimului Assad. În schimb, anumite grupări și-au deturnat acțiunile împotriva civililor aflați în propriile case, comițând masacre revoltătoare, deloc mai puțin sângeroase decât cele săvârșite de regimul Baath în ultimele cinci decenii. Singura “vină” a acestor sirieni a fost apartenența lor religioasă: majoritatea erau alauiți, iar un număr redus, creștini, ba chiar au fost și civili din secta sunnită uciși de către străini veinți din Asia centrala care au luptat importiva regimului Al-Asad, crezând că tot ce este în zona este alauit sau creștin.

Organizațiile pentru drepturile omului și activiștii au acuzat direct facțiunea Suleiman Shah, cunoscută sub numele de „Al-Amshat” și sprijinită de Turcia, precum și facțiunea Hamza, denumită „Al-Hamzat”. Ambele grupări includ combatanți străini — printre care kârgâzi, uzbeci și ceceni — și s-au numărat printre susținătorii alegerii lui Ahmed al-Sharaa în funcția de președinte interimar. Cu toate acestea, cele două facțiuni au fost implicate rapid în acțiuni precum răpiri, extorcări, strămutări forțate și confiscarea proprietăților civile în diverse regiuni.

În ceea ce-l privește pe al-Sharaa, acesta s-a limitat la o promisiune verbală de a trage la răspundere „toți cei implicați în vărsarea de sânge a civililor”. De asemenea, a anunțat rapid înființarea unei comisii independente de anchetă privind evenimentele de pe litoralul sirian. Însă, la mai bine de o lună până în ziua redactării acestui articol încă nu s-a descoperit nici un vinovat. Măsura amintește de comisiile de investigație create de fostul regim al lui Bashar al-Assad după fiecare masacru comis de forțele sale, aflate sub comanda directă a familiei conducătoare. Potrivit celor care îl cunosc pe președintele de tranziție, acțiunile sale reflectă o dorință clară de a-și îmbunătăți imaginea publică și a forțelor pe care le conduce, precum și de a sancționa orice abuz care ar putea afecta credibilitatea noii autorități, aflate în plin proces de consolidare și în încercarea de a obține o relaxare a sancțiunilor internaționale impuse Siriei.